Privitorul, navigând prin aceste imagini transformate, este invitat să redescopere subiectele familiare într-un context alterat. Această reîntoarcere la elementele cunoscute – fie ele figuri, spații urbane sau detalii abstracte – devine fundamentală pentru construirea unei narațiuni vizuale coerente, în care același subiect este interpretat diferit în funcție de mediul tehnic și de perspectiva temporală.

Iată cum fotografia poate transcende momentul capturii inițiale, creând un spațiu unde trecutul, prezentul și potențialul viitor coexistă, iar percepția este provocată să depășească limitele convenționale. Lărgirea ferestrei temporale, în acest sens, se definește nu doar ca un instrument tehnic, ci devine o invitație artistică la reflecție și reinterpretare.

La întrepătrunderea dintre analogic și digital, imaginea contemporană oferă posibilități multiple de reinterpretare și fuziune. Proiectul Transfigurări valorifică această tranziție, urmărind diferențele între percepția imaginii analogice, cu imperfecțiunile și granulația sa specifică, și claritatea hiperrealistă a imaginii digitale, susceptibilă la manipulare post-procesare.    Jean Baudrillard, prin conceptul de simulacru, discută despre imaginea în era contemporană ca o copie a unei copii, unde realul este substituit de simulări succesive. În contextul fotografiei digitale, imaginea devine un spațiu al manipulării infinite, unde realitatea este adesea înlocuită de versiuni hiper-estetizate și abstracte. Astfel, proiectul Transfigurări funcționează ca o reflecție asupra acestei pierderi a autenticității, utilizând tehnici analogice pentru a readuce imperfecțiunea în centrul discursului vizual. În cadrul proiectului Transfigurări, lipsa de constrângeri stilistice sau tematice devine un principiu director. Autorul își asumă libertatea de a explora imagini ce pot fi percepute ca aparținând fotografiei vernaculare[1], fie prin gesturi și atitudini cotidiene ale subiectelor, fie prin estetica spontană și directă a compozițiilor. Acest lucru nu doar că amplifică autenticitatea demersului artistic, dar oferă și posibilitatea de a reîncadra astfel de imagini în contexte noi, generând un dialog între trecut și prezent, între familiar și neașteptat.

În cadrul proiectului Transfigurări urmăresc valorificarea fuziunii dintre tehnicile analogice și cele digitale pentru a transmite un mesaj artistic mai profund și mai autentic. Această abordare poate fi privită ca o paralelă cu deciziile artiștilor plastici care, renunțând la mimesis, încearcă să redea esența lumii vizibile fără a recurge la abstractizarea totală. Imperfecțiunile și materialitatea imaginii analogice sunt contrapuse clarității și potențialului nelimitat al manipulării digitale, generând astfel un spațiu de dialog între cele două medii. Anacronismele și disjuncțiile pot contribui, după caz, la perturbarea percepției temporale sau pot da imaginii un caracter atemporal.

Ceea ce apare nou în acest proiect este modul în care sunt integrate și gestionate ambele medii — analogic și digital — pentru a crea imagini care nu doar documentează realitatea, ci creează realități noi, imaginate, ancorate totuși în arhetipurile cunoscute. Fiecare dintre cele trei etape propuse oferă o perspectivă diferită asupra aceleiași teme, iar trecerea de la o formă la alta permite o deconstrucție a percepției vizuale. Vom putea explora cum nuanțele specifice filmului pot fi îmbogățite sau chiar distorsionate prin procese digitale, folosind layering, glitch,colaj și alte tehnici analogice și digitale pentru a manipula realitatea și a provoca privitorul să reinterpreteze ce vede. Fotografia pe plăci de sticlă reprezintă o practică fotografică fascinantă, ce implică o combinație de precizie chimică și tehnică. În cadrul proiectului „Transfigurări,” această metodă a fost utilizată pentru a explora relația dintre materialitate, proces și imagine. Detaliem mai jos etapele-cheie ale procesului, incluzând provocările și ajustările necesare pentru a lucra cu acest mediu sensibil.

„Ne-am îndepărtat mult de părerea preconcepută că numai copiile mecanic fidele sunt conforme naturii. Înțelegem acum că întreaga gamă, infinit de variată a stilurilor reprezentaționale este acceptabilă, nu numai pentru cei care împărtășesc acea atitudine ce a generat-o, ci și pentru aceia dintre noi care se pot adapta la ea.”

Rudolph Arnheim

„Când faci fotograme, fără a folosi o cameră, poți într-adevăr să numești asta fotografie abstractă, deoarece obiectivul și mediul de înregistrare corespunzător lipsesc. Nu mai aveți imagini ale realității sau obiecte; ai doar umbrele lor. Este un pic ca peștera lui Platon, unde ne puteai imagina doar realitatea; obiectele în sine nu erau vizibile.”

Thomas Ruff

Transfigurări - "Univers propriu - Analog/Digital - 2025" 

“Mediul digital traduce totul în date, așteptând ca un autor, un public (sau o mașină) să le reconstituie. Imaginile pot fi transmise ca muzică sau muzică transformată în text, create printr-un algoritm sau transformate de un lanț anonim și îndepărtat de spectatori. Un sintetizator face muzică care sună aproape ca provenind dintr-un flaut, dar poate, de asemenea, să combine sunetele scoase de o broască și o gâscă și să adauge o funcție aleatorie care precipită un amestec pentru a crea vocile unor noi ființe - digitalul locuiește pe tărâmul de tranziție și pe cel de dincolo. În mod similar, o fotografie poate fi considerată un meniu care trebuie atins sau pe care facem clic, sau poate fi simulată (deși scena descrisă poate să nu fi avut loc niciodată, și posibil că nu s-ar fi putut întâmpla niciodată), sau 0-urile și 1-urile sale pot fi metamorfozate în orice altceva.” After Photography - Fred Ritchin

“Sălășuire” – eseu fotografic

În eseul fotografic intitulat "Sălășuire", explorarea universului unui sculptor devine o călătorie intimă printr-un spațiu unde arta și viața cotidiană se împletesc organic. Atelierul, transformat în locuință prin timpul îndelungat petrecut acolo, dezvăluie o mulțime de detalii care conturează nu doar procesul creativ, ci și personalitatea artistului însuși.

Fiecare colț al atelierului, de la uneltele de sculptură până la obiectele de artă nefinisate, vorbește despre pasiunea și dedicarea sculptorului. Modul în care sunt aranjate obiectele, cum sunt păstrate materialele, precum și obiectele simple din cotidian crează o combinație unică de disciplină artistică și viață personală. În acest loc, fiecare detaliu, de la lumina care pătrunde prin ferestre și se reflectă pe suprafața sculpturilor, până la praful care acoperă podeaua, spune o poveste despre creație și locuire.

Atelierul este nu doar un spațiu de muncă, ci și un sanctuar al artistului, unde acesta își găsește inspirația și refugiu. Aici, sculpturile nu sunt doar opere de artă, ci și martorii tăcuți ai vieții zilnice, obiecte care poartă amprenta timpului și a emoțiilor trăite. Fiecare piesă în lucru, fiecare schiță și fiecare obiect abandonat pe o masă vorbește despre procesul creativ continuu și despre intimitatea locului.

Fotografiile surprind esența acestui spațiu hibrid, unde secretele artistului sunt dezvăluite prin intermediul detaliilor subtile. De la unelte la obiecte vestimentare sau personale, fiecare element contribuie la crearea unei imagini de ansamblu a unei vieți trăite în numele artei.

Astfel, "Sălășuire" nu este doar o simplă documentare vizuală a unui spațiu, ci o explorare profundă a modului în care personalitatea sculptorului se reflectă în mediul său de lucru și de locuit. Prin aceste imagini, privitorii sunt invitați să pătrundă în lumea intimă a artistului, să descopere legătura profundă dintre creație și cotidian și să reflecteze asupra propriei relații cu spațiul personal.

Galeria proiectului fotografic : "Sălășuire"

Inspirat de maestrul picturii panoramice, Giovanni Antonio Canal, cunoscut sub numele de Canaletto, acest proiect fotografic își propune să aducă la viață tehnici azi considerate "primitive". Prin realizarea de panorame în stilul Canaletto, ne propunem să recreăm felul în care se poate transpune lumea pe foaia de calc sau sticla mată a unei camere obscure, și să legăm aceste imagini pentru a obține o vedere panoramică.

Un element definitoriu al operei lui Canaletto este capacitatea sa de a crea perspective uimitoare. Utilizând tehnici de linie precisă și perspectivă geometrică, el a transformat scenele urbane în adevărate tablouri vii și realiste. Fiecare detaliu, de la clădiri și poduri la barci și oameni, era redat cu o atenție excepțională. Acest lucru este azi, bineînțeles, la îndemână datorită fotografiei.

Iată și rezultatul cel mai apropiat de intenția proiectului, păstrând vizibil specificul imaginilor obținute, fără a crea neapărat "panorama perfectă" :